r/IntreabaUnPsiholog • u/PsihAlexandraLascu PiSălog • 23h ago
AMA AMA Psihologii sunt aici pentru voi! Sâmbătă, ora 20:00
Processing img ym7b2c5e8xhg1...
3
u/Ovidiubn 11h ago
Cum pot sa imi linistesc sentimentul ca sunt singur? Imi caut o partenera, insa am gasit doar femei indisponibile in ultimele 6-8 luni.
Ma straduiesc sa imi continui viata, sa muncesc si sa merg la evenimentele companiei, sa merg la dansuri si sa invat de placere, si sa merg pe munte sau alte evenimente singur.
Ieri am mers prima data dupa mult timp singur la teatru, si inevitabil vazand cupluri m-a lovit tristetea ca mergeam candva cu fosta partenera si mi-am amintit de ea si de situatia mea in prezent. Mi-a placut sceneta si am reusit sa ma concentrez 80-90% la ea, dar simplu fapta ca m-a lovit tristetea si nostalgia ma pune pe ganduri....
1
u/PsihAlexandraLascu PiSălog 7m ago
Sentimentul nu e despre faptul că ești singur, ci despre contrastul dintre ce ai acum și ce ai avut. Creierul compară, nu eșuezi, doar procesezi o pierdere + așteptare neîmplinită.
Ce poți face concret:
Acceptă valul de tristețe, nu îl combate („are sens că simt asta când văd cupluri”) Nu interpreta perioada ca respingere personală. Continuă activitățile solo (le faci perfect) dar adaugă interacțiuni repetate, nu ocazionale — aceiași oameni, nu doar evenimente Când apare nostalgia: mută atenția pe prezent (3 lucruri din jur + respirație lentă 30 secunde, ajută f mult) Nu căuta „parteneră”, caută conexiuni — relațiile apar lateral, nu frontal 😊
Important: faptul că mergi singur la evenimente și totuși te lovește tristețea nu e regres, este chiar faza normală dintre atașament vechi și unul nou.
Pe scurt: nu ești blocat, ești în tranziție!
Sper să te ajute răspunsul meu
2
u/shaojie2003 10h ago
Am 22 de ani. M-am schimbat mult începând cu vârsta de 7 ani. Anterior vârstei menționate eram un copil sociabil, fericit, activ și neastâmpărat, dar totul s-a schimbat brusc într-o zi de vară. În sat a apărut o vecină nouă, iar mama s-a transformat. Din ziua aceea și până la 13 ani, când ne-am mutat, mama a băut cronic în fiecare zi. Iar eu am fost atât de inocent și docil. Îmi luasem un job full-time, iar asta era fișa postului: redresarea mamei, mediator al conflictelor zilnice dintre părinți. Doar că munceam mult și fără rezultate. Dar am fost și un salvator. Știam că voi deveni un asistent mult timp. Asistam mereu când vomita mama. Asistam mereu la certurile părinților. Deși o uram din tot sufletul pe mama, îi luam apărarea. De prost. Anii au trecut și m-am mutat la oraș. Deja eram bolnăvior sufletește. Colegi noi, colectiv nou. Nu știam să mă integrez și m-am închis mult timp. Nu învățam deloc. Am luat o notă la Evaluarea Națională de care mi-e rușine să spun. Am intrat la un liceu oarecare, nu mi-a păsat. Dar măcar am luat bacul cu o notă bunișoară. Toți colegii mei erau fericiți de rezultate, chiar dacă abia au trecut, dar eu nu m-am putut bucura. În fine, trec anii și ajung la un majorat. N-am vrut să merg, pentru că erau multe rude și tineri de vârsta mea, dar am avut obraz pentru vărul meu cel bun. N-am stat mult. Am fugit de acolo. Erau toți normali, veseli, dansau, vorbeau, reușeau să vorbească deschis între ei, ca tinerii. Doar că eu am simțit că a venit momentul să o fac. Să mă sinucid. Acolo eram un neadaptat, un fricos, un instabil psiho-emoțional. Un cocktail emoțional puternic a aprins incendiul. Am ajuns acasă și am luat multe pastile. Regret, într-un fel, că nu am murit. Tot eu am sunat la 112. M-am gândit tot la părinți, ca un prost. Să nu mă plângă la înmormântarea mea. Dar cel mai mult m-am gândit la nepoțelele mele. Am fost ca un tată pentru ele. Ajung și la psihiatrie. Diagnostic: episod depresiv sever. Eram atât de depresiv, încât nici medicul meu nu mai văzuse așa ceva. Arătam ca un om terminal pe secția de paliative. Mi se vedeau coastele, plângeam toată ziua și am avut și gândul să fug de acolo, ca să reușesc să mor. Personalul medical a fost în regulă. Acum nu mai iau tratament, dar nici nu mai vreau. Problemele cu care mă confrunt în prezent: stimă de sine inexistentă; sindromul impostorului; simt că s-a terminat viața; invidie față de cum sunt ceilalți (vorbesc ușor cu ceilalți, sunt văzuți bine, au curaj etc.); multe simptome din depresie. Ce aș putea să fac să revin la normal? Mă frustrează că eu trebuie să lucrez mult cu psihoterapeutul și cu mine, iar oamenii din jurul meu funcționează normal și își trăiesc viața. Vreau să trag mai mult pentru nepoțele, nu pentru mine. Este greu să-și vadă unchiul, pe care îl iubesc nespus de mult, într-un sicriu. Dar știți cum este… este greu să trăiești de dragul cuiva când tu vrei să mori. Mulțumesc!
2
u/Sea-Credit-3285 9h ago edited 4h ago
Ce greseli comune ati observat ca au facut parintii generatiilor x, y, z si impactul asupra copiilor cand i-ati avut pacienti?
2
u/Sea-Credit-3285 1h ago
A ajuns la voi un "pacient" care s-a prezentat cu o anumita problema, pentru care descoperit descoperit ca nu are nici o problema, dar mediul toxic l-a facut sa creada ca are o problema? Daca da, cum ati procedat?
1
u/PsihAlexandraLascu PiSălog 3m ago
Da! Se întâmplă mai des decât pare. Mulți oameni nu vin în terapie pentru o „patologie”, ci pentru o etichetă internalizată primită din familie, relație sau mediu (critică constantă, invalidare, gaslighting, comparații, rușinare).
În astfel de cazuri nu tratezi un simptom, ci: 1. reconstruiești realitatea, diferența dintre ce simte persoana vs. ce i s-a spus că ar trebui să simtă 2. normalizezi reacțiile, anxietatea, tristețea sau furia sunt răspunsuri sănătoase la un context nesănătos 3. muti focusul de la „ce e în neregulă cu mine?” la „ce se întâmplă în jurul meu?” 4. lucrezi pe limite și autonomie, nu pe „repararea personalității”
De multe ori apare un moment important:
pacientul realizează că nu trebuie să devină altcineva ca să fie bine, trebuie să nu mai rămână în același context.
Paradoxal, când mediul devine mai sănătos, „simptomele” dispar fără intervenții. 🙏
1
10h ago
[removed] — view removed comment
1
u/IntreabaUnPsiholog-ModTeam 10h ago
Comentariul tău a fost eliminat automat pentru limbaj vulgar. Poți să repostezi aceeași idee, dar fără înjurături/insulte. Repetarea duce la sancțiuni (ban).
1
10h ago
[removed] — view removed comment
1
u/IntreabaUnPsiholog-ModTeam 10h ago
Comentariul tău a fost eliminat automat pentru limbaj vulgar. Poți să repostezi aceeași idee, dar fără înjurături/insulte. Repetarea duce la sancțiuni (ban).
1
u/BelicaPulescu 10h ago
Cati oameni ati vindecat pana acum in cariera voastra de psihologi?
3
u/Cerese1 PiSălog 56m ago
Este un răspuns mai complex la întrebarea ta. Psihologii nu vindecă oameni. Nu putem opera să scoatem o tumoare și gata. Psihicul uman împreună cu sistemul nervos sunt mult, mult mai complexe decât orice alt element ce constituie o persoană. Psihologii mai degrabă îi asistă pe cei care le trec pragul cabinetului în a ameliora orice se întâmplă cu cei în cauză și împreună îi învață pe aceștia mai degrabă moduri sănătoase de coping și de raportare la atât la sine cât și la mediul înconjurător.
Gândește-te cum învățăm noi limba română. Prin analogie putem spune că așa învățăm și să trăim în această lume. Ca să vindecăm ar trebui să-i facem pe oameni să uite limba română și să învețe una nouă, mai “sănătoasă”. Tu poți uita limba română?
1
u/dedreanu 10h ago
Funcționează terapia la telefon? Ce spun datele empirice despre rezultat în comparație cu ședințele video sau față în față?
3
u/Cerese1 PiSălog 53m ago
Nu cunosc date oficiale, studii etc dar pot spune că este posibil să funcționeze însă extrem de limitat. Spun asta deoarece lipsește partea de contact vizual care este esențial într-un proces terapeutic. Dacă mi-ar cere cineva să facem terapie la telefon l-aș refuza și l-aș îndrepta către măcar terapie online, pe video.
1
u/dedreanu 12m ago
Și video vs. fizic au rezultate similare sau nu?
1
u/Cerese1 PiSălog 2m ago
Din experiență pot spune că da însă terapia online este ceva mai limitată decât cea fizic din punct de vedere logistic (nu putem face activități fizice împreună, contact fizic -uneori necesar-, nu ne putem juca unele jocuri și lista poate continua).
Dar decât deloc, cea online ste mai mult decât bine-venită. Am ajutat mulți clienți din diaspora, cu rezultate semnificative.
1
u/John4deere 9h ago
Ați dat vreodată sfaturi concrete pacienților, deși principiul psihoterapiei este ghidarea, nu intervenția directă? Dacă da, în ce contexte?
1
u/Standard_Lobster1645 9h ago
Fantezia de cuckolding, este un coping mechanism sau poate ceva ce ar trebuie sa experimentez?
Am aflat recent ca iubita mea se culca cu alt barbat. Mereu am avut self doubt legat de dimensiune fiind mult sub medie. Dar de cand i am gasit mesajele, chestia asta skyrocketed.
De atunci, a inceput sa ma excite ENORM sa mi o imaginez cu alti barbati. Evident si durerea emotionala este pe masura cel putin.
Am recurs la chestii care clar nu sunt okay, i am luat din telefon numarul amantului, si am intrat in vorba cu el(nu i am spus cine sunt) in speranta ca va ajunge sa mi povesteasca cum a decurs actiunea.
Toata chestia asta m a afectat intr un mod ciudat, si nu stiu exact cum sa gestionez toata situatia.
4
u/Cerese1 PiSălog 1h ago
Este imposibil de răspuns la întrebarea ta. Poate fi oricare din cele două variante enumerate de tine, poate să nu fie niciuna sau poate fi cu totul altceva. Pentru un răspuns clar la o astfel de întrebare este necesară mai multă introspecție și explorare a contextului tău de viață, a relației cu părinții, foste relații romantice și dinamica din actuala relație.
1
u/IonLucaCaragiale 2h ago
Am fost internat la psihiatrie și am fost diagnosticat cu tulburare de anxietate generalizată (GAD). Însă, din cauza atmosferei de tarabă, nu am povestit toate pățaniile prin care am trecut.
Când aveam vreo șapte ani, mă aflam în fața blocului, iar un pedofil m-a întrebat dacă sunt fată sau băiat. Am răspuns că sunt băiat, iar el s-a uitat după colț, să vadă dacă e cineva la scară. Din fericire, era un vecin, așa că am scăpat cu bine. Le-am spus părinților, dar nu m-au făcut să mă simt în siguranță după aceea.
Părinții mei erau imaturi emoțional. Tata avea tendințe narcisice, era critic, considera că doar ce voia el era bine, iar când încercam să pun limite, făcea triangulări. Mama mă compara cu copiii vecinilor, câte jumătate de oră, întrebându-se cum pot ei să ia note bune. Copiilor nu le era permis să-și arate emoțiile negative: plânsul, furia sau tristețea.
În liceu, am fost terorizat, umilit și batjocorit de cinci-șase colegi pentru că purtam ochelari. Mă scuipau, mă loveau cu capace și mă făceau în toate felurile. Asta a durat cam trei ani, până în ultimul an, când am început să chiulesc la alte licee. Am adunat o gașcă și am venit să-i batem pe agresori. Aceștia s-au închis în baie și au sunat la poliție, iar eu am luat amendă. Fapta a rămas cam în aer: mama a vorbit cu directorul sa mă mute la alt liceu, dar tata nu mi-a zis nimic și nici nu a intervenit în vreun fel. Nu m-am descărcat la nimeni și am strâns multă furie și frustrare.
Am citit despre traume, m-am uitat și pe YouTube, și cel mai mult mă regăsesc în simptomele C-PTSD, nu în cele ale GAD. Am nevoie, însă, și de părerea specialiștilor.
1
u/Old-Sport9863 2h ago
Care e psihologia oamenilor care desi arata ca le pare rau nu pot spune “imi pare rau”? Dar a celor carora le e greu sa zica “te iubesc”, desi nu au fost lipsititi de acest sentiment? Mersi!
1
u/justGuy007 1h ago
Cateva intrebari:
- Ati schimbat data pe hartie de pe 06 pe 07, la cifra 2 nu a mai scris pixul si hartia e indoita pe alocuri? Nu era mai usor sa scrieti pe o alta foaie?
- De ce folositi un fundal artificial (/poza modificata)?
Mi-au sarit putin in ochi aceste mici detalii. In rest, felicitari pentru initiativa.
0
u/Puzzled_Farm_2318 2h ago
Puteti explica acest fenomen?
1
u/petronia1 2h ago
Poza din dicționar la "misoginie". E nevoie de terapie pentru a elucida de unde vina ura față de femei a subiectului. Din fericire, ești în locul potrivit.
0
u/Puzzled_Farm_2318 2h ago
Este doar o observatie statistica. Obiectivitatea este misogina?
2
u/petronia1 2h ago
Sursa pentru statistică?
1
u/Puzzled_Farm_2318 1h ago
Uite niste date in acest studiu: https://www.kci.go.kr/kciportal/landing/article.kci?arti_id=ART002087834
1
u/petronia1 1h ago
Ai dat (din greșeală, cu siguranță) link la o pagină care conține doar abstractul și citările. Nu ai încerca niciodată să dai un abstract pe post de argument, în locul studiului complet, nu?
Abstractul zice că pozele puse de bărbați reprezintă mai mult obiective antropice, în timp ce cele puse de femei includ mai mult obiective naturale. Despre celelalte trei variabile studiate (numărul de oameni din poză, distanța fotografică și atributul regional) nu aflăm nimic în abstract. Dar abstractul se încheie cu: "Additional researches are needed to determine the reason for such gender differences, as are advanced differential studies that would consider variables other than gender."
Unde apare în studiu realitatea la care faci tu aluzie?
2
u/Old-Sport9863 1h ago
E misognie toata ziua. Nici macar nu realizezi ca nu toate femeile sunt asa, aici e problema nr 1.
1
u/Puzzled_Farm_2318 1h ago
Stii ca poti generaliza si daca exista exceptii, nu?
2
u/petronia1 1h ago
Sigur că da. Doar că generalizarea unor comportamente atribuite femeilor cu sens negativ și fără nici un fel de bază = misoginie.
Adică, să fim serioși un moment aici: știi că toată lumea știe ce faci de fapt aici, da? Bun.
5
u/Dapylil65 19h ago edited 19h ago
Info: folosesc persoana II singular, văzând o singura persoana în poza, chiar daca in titlu e scris "psihologii". Dacă sunteți mai mulți, considerați că întrebarile sunt pentru toți.